Coltul meu de blog

Gata, s-a terminat si anul asta. La altii de cateva ore deja (cei cu fusul orar dat peste cap), aici – acusic.

Ce-am reusit sa fac in 2009… in primul rand stiu ca am reusit sa dezamagesc o gramada de persoane dragi. Am simtit asta cel mai rau de ziua mea, cand prea putini si-au adus aminte.. Am petrecut 12 luni intregi departe de familie si cei foarte putini prieteni pe care ii am si intentionez sa nu se mai intample treaba asta. Sper ca anul viitor sa ajung ~acasa~ cel tarziu de sarbatori! (oricum imi expira buletinul, teoretic ar trebui sa-l schimb..)

Am reusit totusi sa trecem peste prima jumatate de an cu bine (cei apropiati cunosc Porcaria, cu P mare). Nu a fost simplu, dar am reusit – ne-am mutat intr-un apartament frumos, intr-o zona buna a orasului si ne putem bucura de liniste si de numele nostru pe posta.
Am petrecut apoi o vara superba alaturi de surioara (intotdeauna va fi surioara… e mai mica decat mine!) si am reusit incetul cu incetul sa ne punem pe picioare si sa ne fie bine.

Sper ca in 2010 sa fie intr-adevar mai bun. Planuri sunt, iar cu putin noroc sper sa le si realizam.
Pana atunci – primul pas e sa arunc calendarele cele vechi si sa agat pe pereti calendarele cele noi

Pe vremea cand eram un tanc de copil si inca mai credeam in Mos Craciun, 26 era o zi de mare importanta. Cu o zi inainte gaseam cadourile puse de Mosul (care in mintea mea intra de pe balcon, ca horn la bloc n-am vazut nici pana in ziua de azi), dar bucuria nu se termina aici, urma sa ne serbam zilele de nastere (noi, surorile) a doua zi.

Mama pregatea din timp 2 torturi (unul pentru fiecare) cu multa crema de ciocolata. In fiecare an as fi vrut un tort rotund, dar la cat de bun era era ok si unul cu colturi. Nu aveam voie sa ne bagam degetele prin el pana venea momentul taierii (nici atunci de fapt, dar te mai uiti?), asa ca ne bucuram daca mai ramanea crema in plus in cratita.

Aveam un meniu delicios de ziua noastra. Salate cu morcovi, ciuperci, conopida… orice ce poti amesteca cu multa maioneza (probabil de aia eram un mic butoi cand am fost mica). N-aveam eu chef sa stau sa ajut la pregatiri la varsta aia, mie mi-era de-ajuns sa ling castroanele si cratitele inainte de a fi spalate.

Asteptam cu nerabdare sa se faca seara odata, sa vina invitatii. Pregateam jucariile sa fie la indemana, topaiam pe pat de nerabdare si vroiam sa sune la usa odata!

Si veneau! Veneau invitatii si incepea ‘petrecerea’. Noi copii ne jucam in camera noastra si oamenii mari aveau treburi.. de oamani mari (nu stiam noi ce-i aia..).

Puneam muzica, topaiam, ne jucam cu jucariile, ne laudam cine a avut privilegiul sa primeasca cel mai tare cadou de la Mosul si, bineinteles, desfaceam cadourile de ziua noastra.

Nu era timp destul mai niciodata. Trebuia sa se termine si cheful de oameni mici, asa cum s-a terminat si capitolul de aniversari in familie, cu aceeasi oameni.

Am crescut amandoua, era timpul sa avem invitati preferati, sa ne tinem ziua in oras, nu mai era asa interesant sa te joci cu jucarii intre 4 pereti.

A doua zi de Craciun a devenit intre timp o alta zi de vacanta, apoi concediu, si peste cativa zeci de ani va fi o alta zi in care probabil ma voi bucura de pensie. Dar pana atunci o sa incerc sa ma bucur de sarbatori asa cum m-am bucurat cand eram mica. Si daca spiritul de Craciun nu mai e acelasi, amintirile il fac sa fie special

Anul asta parca nu m-a patruns spiritul sarbatoricesc asa ca in alti ani, e pana la urma o zi ca oricare alta, in afara de brad (pentru mine Craciun fara brad e ca si… cacao fara lapte).

De fapt, de multi ani e ciudat sa fac bradul si sa stiu ca a doua zi dimineata nu apar ca prin minune ciocolati, carti, carioci si creioane

Totusi, ma bucur sa stiu ca acasa toti sunt ok, pana la urma asta ma intereseaza.

Asta nu inseamna insa ca nu trebuie sa facem prajituri

M-am pregatit din timp cu nuca de cocos (autentica, deci cu tot cu coaja), hartie si pix si chef de mers la magazin in toiul ajunului (cea mai proasta idee sa faci cumparaturi azi…)

Pentru prajitura cu glazura de ciocolata si invelis de cocos, e nevoie de… aluat si glazura..

Pentru aluat trebuie:

250 g. de zahar
250 g. de faina
2 oua
100 ml. de lapte
1 plic de praf de copt

Pentru glazura trebuie:

200 g. de zahar
200 g. de unt
4 linguri de lapte
4 linguri de cacao
nuca de cocos macinata

Cum se face aluatul: Se amesteca ingredientele pentru aluat si se pune aluatul intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Se coace aluatul in cuptor 20 de minute, apoi se lasa sa se raceasca  si se taie cuburi.

Cum se face glazura: Se fierb ingredientele pentru glazura (toate in afara de cocos) pana se topeste zaharul.
Se dau cuburile de prajitura prin glazura de cacao, apoi se tavalesc prin nuca de cocos.

Gata, pofta buna si sarbatori fericite la toata lumea!

Suntem 5 catelusi pufosi de nici o luna, ne dorim tare mult o casuta, sa stam la caldurica ca afara ninge si e ffrriiggg….brrrr.

Febra de sarbatori exista peste tot. In fiecare an parca incepe din ce in ce mai devreme.
Se cumpara globuri in prostie (al naibii de scumpe globurile), dulciuri cat sa umpli un cos intreg, de jucarii nu mai ai loc sa treci nici macar prin raionul cu branza (?!) si uite-asa toata lumea cumpara, cumpara, cumpara..

Ce insa nu lipseste din nici un magazin sunt cozonacii si Craciunitele (e vorba de o floare!). E frumos sa respecti traditiile si se pare ca italienii le respecta cu sfintenie.

Cozonacii au prioritate de Craciun si Anul Nou. Eu nu prea ma dau in vant dupa ei dar am fost curioasa sa stiu de ce sunt atat de importanti si se cumpara in draci. Asa ca am cautat peste mari si tari si am gasit legenda pe google

Se spune ca in urma cu cateva sute de ani a fost odata ca niciodata un nobil. Domnul in cauza s-a indragostit de fata unui brutar sarac.
Ca sa ii castige dragostea, s-a deghizat intr-un brutar si a inceput sa lucreze pentru tatal fetei.
A inventat o paine facuta cu stafide, coaja de portocale si lamai confiate.
De atunci a ramas cozonacul un simbol de Craciun.