Coltul meu de blog

Am reusit in sfarsit dupa 2 ani sa pun mana pe un buletin pe care scrie numele meu. Am trecut demult de varsta de 14 ani, vorbesc de buletinul italian. In final ma recunosc ‘broscarii’ ca locuitor al tarii lor

In teorie e simplu procesul de obtinere, ai nevoie sa iti faci rezidenta, apoi imediat poti avea si buletinul pe loc. In practica e o idee mai complicat cand faci cererea chiar in perioada in care toata lumea pleaca in concediu..

Ideea nu era sa ma plang ca am asteptat aproape 2 luni pana sa-si miste dosul aia de la primarie, ci sa ma laud ca am intrat in randul oamenilor care teoretic sunt normali. Dupa 2 ani de piedici si alte rahaturi sunt mandra ca am reusit sa obtin si mult folositorul buletin, ca sa  nu se mai uite lumea stramb la mine cand le spun ca n-am

Ce-mi place mai mult si mai mult la jobul meu este ca am un orar.
Ok, nu asta vroiam sa spun, ci ca am un orar fain, de la 9 sau 10 dimineata deobicei. Asta inseamna la mine ca intotdeauna ajung prea devreme (asta pentru ca sunt stresata rau cand vine vorba de plecat si intotdeauna plec mult prea repede…). Asta duce la asteptat cateva minute multe multe pana sa incep sa si lucrez, ceea ce duce inevitabil la… discutiile intre femei.

Ce vorbesc femeile intre ele?
E ceva nou si pentru mine pentru ca discutiile cu Ramo nu s-au redus niciodata la ce fel de balsam de rufe folosim, discutiile cu sora-mea nu au ajuns la cum sa ma dau cu oja fara sa dau pe langa iar discutiile cu colegele de scoala au fost mai interesante decat ce pastile  de tantari sa bag in priza…

Stiu ca pare sarcastica treaba, pana la urma e normal sa vorbesti lucruri de genul, dar sa vorbesti intr-una timp de 20 de minute despre cum isi impatura colega hainele dupa ce le calca e prea de tot. O colega era pe jumatate dezbracata in vestiar cand a fost rugata sa ii arate unei alte colege cum isi impatura ea hainele. Abia se descheiase la pantaloni cand a fost nevoita sa puna mana pe o haina si sa o despature ca sa vada cealalta cum se face mirifica actiune de impaturat.
A urmat apoi seria de intrebari “si cum calci manecile?”, “si dai cu calcatorul si dupa ce impaturi?”, “dar.. dupa fiecare pliu sau cand e gata impaturat?”

As putea spune ca am invatat multe in minutele acelea si ca as putea scrie o enciclopedie despre arta calcatului si ce poti face cu un calcator. Din pacate m-a amuzat asa tare toate treaba ca ma concentram sa nu pufnesc in ras. Vorbeau cu atata caldura despre asta si erau atat de entuziasmate incat cea interogata a uitat ca are pantalonii dati jos pana aproape la genunchi tot timpul acesta.

Nu fac misto de ele, mi se pare doar amuzant cum o treaba banala, pana la urma, poate deveni subiect lung de discutie cand vine vorba de femei. Si eu sunt una dintre ele dar pana acum n-am reusit sa fac sa dureze o astfel de conversatie.

Raspund politicos daca sunt intrebata dar mi se pare mult mai interesant sa vorbesc despre noul meu GPS, despre ce laptop performant am vazut in ultima vreme sau pur si simplu despre ce-am facut cu o zi inainte.

In orice caz.. prefer sa am discutiile, de oricare natura ar fi ele,  intr-o pozitie mai putin vulnerabila decat cum s-a intamplat cu cele 2 colege ale mele

Uau, n-am mai scris de o gramada de vreme si chiar azi noapte am visat ca scriu un mesaj printre toate firele de praf de pe blog

Au aparut ciresele. Orasul miroase a tei, e cald (nici nu mai spun de cat de aiurea e ca nu gasesc un loc de parcare cu macar putina umbra…) si vanzatorii ambulanti urla-n megafon!

Yep, that’s right, ditamai dubita “decapotata” plina cu fructe si legume ce in mod normal le gasesti in piata se invarte in jurul blocului de cateva minute.
Now… aici nu exista piata (cel putin in Piacenza). Din cate am inteles e ilegal sa vinzi produse culese direct din pamant, tot ce bagi sub nas cumperi din supermarket. Totusi, e a doua oara cand incerc sa ma uit la un serial inteligent si ma trezesc ca nu mai aud nimic in afara de “2 kg la 5 euro!”, “ia lubenita iefitna!”.

Imi vine sa fac o poza la masina, au parcat chiar langa geamul meu dar .. sincer mi-e rusine There, i said it. Sunt 2 vanzatori care vorbesc cifre si baga produse in traista celor 3-4 vecini iesiti in strada.

Oferta lor e buna, vreau sa zic mult sub pretul normal din magazin. Ciresele (ca tot ma iau de ele… ) costa intre 6 si 7 euro/kg, iar oamenii astia de afaceri ilegale le vand de 3 ori mai ieftin.

Bine.. niciodata nu sti ce cumperi. Si daca suna tentant, nu se stie de unde sunt luate toate legumele si fructele, plus ca le plimba-n soare cateva ore pana nenea cu megafonul ramane fara voce.

Da, afaceri ilegale, pentru ca e ilegal ce fac ei (si foarte foarte ciudat…) Macar sunt constienti ca sectia de politie e dupa colt? (i live in a very safe neighborhood )

E a doua oara cand se intampla sa treaca masina lor pe-aici. E o treaba ce n-o vezi in fiecare zi si nu te astepti sa se intample intr-un orasel linistit si atat de plin de politie si paza.
Oh well, sa zicem c-am trait s-o vad si pe asta

Febra de sarbatori exista peste tot. In fiecare an parca incepe din ce in ce mai devreme.
Se cumpara globuri in prostie (al naibii de scumpe globurile), dulciuri cat sa umpli un cos intreg, de jucarii nu mai ai loc sa treci nici macar prin raionul cu branza (?!) si uite-asa toata lumea cumpara, cumpara, cumpara..

Ce insa nu lipseste din nici un magazin sunt cozonacii si Craciunitele (e vorba de o floare!). E frumos sa respecti traditiile si se pare ca italienii le respecta cu sfintenie.

Cozonacii au prioritate de Craciun si Anul Nou. Eu nu prea ma dau in vant dupa ei dar am fost curioasa sa stiu de ce sunt atat de importanti si se cumpara in draci. Asa ca am cautat peste mari si tari si am gasit legenda pe google

Se spune ca in urma cu cateva sute de ani a fost odata ca niciodata un nobil. Domnul in cauza s-a indragostit de fata unui brutar sarac.
Ca sa ii castige dragostea, s-a deghizat intr-un brutar si a inceput sa lucreze pentru tatal fetei.
A inventat o paine facuta cu stafide, coaja de portocale si lamai confiate.
De atunci a ramas cozonacul un simbol de Craciun.

Intelegem toti ca e perioada de criza dar toate magazinele exagereaza deja, parerea mea. Peste tot unde mergi primesti numai bonuri de reduceri, puncte, bonuri de cheltuit si alte rahatele.

Supermarketurile de aici au intr-adevar un sistem fainut de facut puncte pe card. Ai posibilitatea de a-ti face card la cam orice magazin mare iar la fiecare cumparatura castigi puncte cu care iti poti alege ‘cadouri’. E adevarat ca pentru un ghiozdan, de exemplu, faci cumparaturi de cateva sute buuune de euro dar aduni puncte peste puncte si la un moment dat iti poti alege un produs din catalogul lor special, pe gratis.

De aici insa pana la a oferi reduceri de 1 euro la fiecare 10 euro cheltuiti e o diferenta. E ok sa atragi clientii prin oferte (primim oferte in posta in fiecare saptamana), dar ofera ceva ce sa si merite drumul pana la magazin!

Ofertele de reduceri la haine, la aparate electronice sau lucruri care chiar costa sunt binevenite, imi convine sa dau cu 30-40 de euro mai putin pe o pereche de pantaloni sau pe o imprimanta, dar cand vad ca fac magazinele reduceri de 20 de centi la oua si faina ma iau cu mainile de cap..

Sunt intr-adevar diferente uneori mari intre preturile magazinelor, dar ce rost are sa merg pana la magazinul X, numai ca au painea mai ieftina ca e la oferta cand oricum platesc mai mult pe alte produse? Doar nu merg pana acolo ca sa cumpar un singur produs…

Dar lumea o musca. Pentru ca li se ofera un bon de reduceri la nu-stiu-ce produs si ii tenteaza sa foloseasca bonul. Pe langa minunatul lapte la jumatate de pret banuiesc ca mai cumpara si altele si tot acelasi rahat au facut.

A inebunit lumea pe perioada crizei. Suntem toti atrasi de bonuri si punctulete. Nu se mai uita lumea la preturi in general ca sa stie la ce magazin merita intr-adevar sa faca cumparaturi, ci se iau dupa bonuri si iau tepe considerabile dar se bucura ca au cumparat 3 kile de faina mai ieftin ca ieri.