Ce vorbesc femeile intre ele?
E ceva nou si pentru mine pentru ca discutiile cu Ramo nu s-au redus niciodata la ce fel de balsam de rufe folosim, discutiile cu sora-mea nu au ajuns la cum sa ma dau cu oja fara sa dau pe langa iar discutiile cu colegele de scoala au fost mai interesante decat ce pastile  de tantari sa bag in priza…

Stiu ca pare sarcastica treaba, pana la urma e normal sa vorbesti lucruri de genul, dar sa vorbesti intr-una timp de 20 de minute despre cum isi impatura colega hainele dupa ce le calca e prea de tot. O colega era pe jumatate dezbracata in vestiar cand a fost rugata sa ii arate unei alte colege cum isi impatura ea hainele. Abia se descheiase la pantaloni cand a fost nevoita sa puna mana pe o haina si sa o despature ca sa vada cealalta cum se face mirifica actiune de impaturat.
A urmat apoi seria de intrebari “si cum calci manecile?”, “si dai cu calcatorul si dupa ce impaturi?”, “dar.. dupa fiecare pliu sau cand e gata impaturat?”

As putea spune ca am invatat multe in minutele acelea si ca as putea scrie o enciclopedie despre arta calcatului si ce poti face cu un calcator. Din pacate m-a amuzat asa tare toate treaba ca ma concentram sa nu pufnesc in ras. Vorbeau cu atata caldura despre asta si erau atat de entuziasmate incat cea interogata a uitat ca are pantalonii dati jos pana aproape la genunchi tot timpul acesta.

Nu fac misto de ele, mi se pare doar amuzant cum o treaba banala, pana la urma, poate deveni subiect lung de discutie cand vine vorba de femei. Si eu sunt una dintre ele dar pana acum n-am reusit sa fac sa dureze o astfel de conversatie.

Raspund politicos daca sunt intrebata dar mi se pare mult mai interesant sa vorbesc despre noul meu GPS, despre ce laptop performant am vazut in ultima vreme sau pur si simplu despre ce-am facut cu o zi inainte.

In orice caz.. prefer sa am discutiile, de oricare natura ar fi ele,  intr-o pozitie mai putin vulnerabila decat cum s-a intamplat cu cele 2 colege ale mele

Au aparut ciresele. Orasul miroase a tei, e cald (nici nu mai spun de cat de aiurea e ca nu gasesc un loc de parcare cu macar putina umbra…) si vanzatorii ambulanti urla-n megafon!

Yep, that’s right, ditamai dubita “decapotata” plina cu fructe si legume ce in mod normal le gasesti in piata se invarte in jurul blocului de cateva minute.
Now… aici nu exista piata (cel putin in Piacenza). Din cate am inteles e ilegal sa vinzi produse culese direct din pamant, tot ce bagi sub nas cumperi din supermarket. Totusi, e a doua oara cand incerc sa ma uit la un serial inteligent si ma trezesc ca nu mai aud nimic in afara de “2 kg la 5 euro!”, “ia lubenita iefitna!”.

Imi vine sa fac o poza la masina, au parcat chiar langa geamul meu dar .. sincer mi-e rusine There, i said it. Sunt 2 vanzatori care vorbesc cifre si baga produse in traista celor 3-4 vecini iesiti in strada.

Oferta lor e buna, vreau sa zic mult sub pretul normal din magazin. Ciresele (ca tot ma iau de ele… ) costa intre 6 si 7 euro/kg, iar oamenii astia de afaceri ilegale le vand de 3 ori mai ieftin.

Bine.. niciodata nu sti ce cumperi. Si daca suna tentant, nu se stie de unde sunt luate toate legumele si fructele, plus ca le plimba-n soare cateva ore pana nenea cu megafonul ramane fara voce.

Da, afaceri ilegale, pentru ca e ilegal ce fac ei (si foarte foarte ciudat…) Macar sunt constienti ca sectia de politie e dupa colt? (i live in a very safe neighborhood )

E a doua oara cand se intampla sa treaca masina lor pe-aici. E o treaba ce n-o vezi in fiecare zi si nu te astepti sa se intample intr-un orasel linistit si atat de plin de politie si paza.
Oh well, sa zicem c-am trait s-o vad si pe asta

Nu e noua, dar nici prea veche. Nu e frumoasa (recunosc…), dar nici oribila. Important e ca e a noastra, nu a altora

Mi-a mai trecut entuziasmul de atata vreme, nu mai e ceva asa nou. Plus ca afara e o vreme de rahat si nu am chef nici macar sa plec la lucru.. dar trebuia sa scriu 2 cuvinte despre treaba asta ca si-asa mi-e blogul in paragina de ceva timp.

De gasit n-a fost greu (masina..). Ai zeci de locuri de unde alege.
Prostia ce-am facut-o a fost ca n-am luat-o de la “magazinul de masini”, am luat-o de la un .. nenea. Am luat-o mult mai ieftin decat exista pe piata (am cautat diferente de pret si am luat-o cu cel putin 1000 de euro mai ieftin. Da, nici mie nu-mi vine sa cred..), numai ca surpizele nu s-au lasat asteptate.

Totul e nou pe masina (roti, frane, revizie abia facuta.. ), numai ca nenea a “uitat” sa lase in portbagaj vesta, trusa medicala, cric si tot restul de maruntisuri care teoretic isi au locul in masina at all times. Probabil de ciuda ca tocmai a investit cate ceva in masina si tocmai o vinde mai departe.. Ma rog, sa fie el sanatos, probabil ii tine vesta de cald iarna sau ceva de genul.

Cu asigurarea a fost mai.. ciudat. Factorii ce intra in pret sunt “prima masina”, “prima asigurare”, “permis de relativ putin timp” si (asta mi se pare tare ciudat..) “nu locuiesti cu nimeni in casa care are masina si asigurare”. Asa ca am facut drumuri si drumuri ca sa gasim o asigurare care sa nu le lase muritori de foame. Am gasit pana la urma cu 900 si ceva de euro pe an.
Stiu ca suna al naibii de mult, dar pentru italieni e ceva.. normal. E chiar foarte putin pentru o prima asigurare (aici, cel putin)..

Asa ca am reusit sa intram in randul oamenilor Everybody and his dogs have a car! Sper ca urmatoarea sa fie de la ‘magazin’ si cu garantie, dar momentan e foarte bine si asa.

Tipa (nu mai stiu cine era, o italianca frumusica) era la o sala de fitness si un reporter ii lua interviu in timp ce ea mergea agale pe o banda mergatoare.

“Ce ai mancat azi?”, suna una din intrebari; “Pai.. un mar de dimineata si o banana ceva mai tarziu.” Domnisoara era IN sala de fitness, cu un mar si o banana in stomac. Presupunand ca la sala depui efort, ma  mir ca nu a lesinat de la mers pe banda si vorbit in acelasi timp..

E adevarat ca nu e o placere sa vezi manechine defiland pe scena impreuna cu sunci atarnand 3 kilometrii inainte si dupa ele, dar ce povestea tipa asta mie mi se pare iesit din comun.
Cu gura ei a spus ca daca ii e pofta de ceva dulce, trebuie sa se abtina ca o ingrasa. Nici macar suc nu baga in ea, numai apa plata.

Fratele meu! femeia asta traieste cu aer (macar de ar fi si ala curat.. poate praful mai tine de foame, naiba stie).

Cunosc intr-adevar persoane care sunt slabe de la natura.
Cel mai apropiat exemplu (propriu + figurat) este sora-mea a’ mica. Poate manca ciocolata dupa ciocolata, mananca prajituri si cartofi prajiti, bea suc si chiar bere (e adulta ) si totusi n-am vazut-o niciodata sa ajunga macar la 50 de kg, dar mai sa treaca de ele.

De ce se chinuie fetele astea in halul asta n-am sa inteleg.
O bucatica de ciocolata din cand in cand nu ingrasa. Un pahar de suc la fel. O felie de praji nu mananci in fiecare zi..

Sa traiesti cu fructe si apa. Asta da viata…

Am inceput sa mananc fructe de-alea de le poti lua in mana, nu bucatele gasite prin iaurt. Imi fac pofta colegii la lucru. Mancare de la gura omului mi se pare de prost gust sa cer, asa ca seara dau fuguta sa imi iau mai un mar, mai o capsuna.. si ma minunez.

Fructele, legumele.. par a fi crescute intr-o gradina ciudata. Prunele au dimensiunea unui mar! Pepenele are gust.. pur si simplu “naspa”. Nu-mi aduc aminte cand am lasat ultima data o para muscata sa isi fi schimbat culoarea..

Mi-e dor de perioada de cand eram mica si “confiscam” cate o capsuna din gradina vecinului sau ma faceam cat puteam de mica de rusine cand ma certa vreo tata Leana ca de ce am indraznit sa ma intind peste gardul ei sa-i fur o para..

Ma rog, asta ma racaie de ceva vreme. Mi-e pofta de un fruct dar imi trece repede. Multe au gust de apa si am impresia ca am nasul infundat de nu miros.

Deci, sa revenim.

S-a terminat o saptamana in care am gatit in draci. Frigiderul nostru minunat ingheata mai ceva ca la polul nord, asa ca momentan mancarea sta imprastiata prin toata bucataria. Ca sa nu aruncam mancare (i hate wasting food) am facut o pizza cu de toate. Reteta, coming soon bineinteles.

Prajituri – n-am mancat atatea nici cand trebuia sa ma impart de sarbatori in toate partile. M-a mancat in dos si-n spate sa imi arat talentele de bucatarie si de fiecare data cand zic “gata cu prajiturile” iubi face niste ochi ca-n desene animate si… cum sa refuzi asa ceva?

In alta ordine de idei, serviciul de expediat colete prin posta e de tot rahatul. Am vrut sa -i fac o surpriza la sora-mea de ziua ei, i-am trimis un colet. L-am pus la posta in 5 decembrie…. n-a ajuns nici in ziua de azi. Postarita zice ca l-a trimis cu avionul, eu zic ca mai bine il trimitea cu caruta sau cu balonul, ajungea demult.

Am facut reclamatie, cu toate ca nu mai are absolut nici un farmec… si daca cineva s-a lacomit la o tabla de ciocolata, sa le fie de bine.

O ultima idee din saptamana asta: batraneii sunt la fel si peste hotare.
Am avut de stat la cozi saptamana asta. Treburi de oameni mari..
Nimeni nu se impinge, nimeni nu se calca in picioare. In schimb se baga in fata cu mult calm… Si se cearta intre ei, tipa, injura, dar nu se jignesc unul pe celalalt. Se chinuie sa demonstreze fiecare pe rand ca are dreptate, dau din cap, gesticuleaza…
E chiar amuzant sa asisti la o astfel de cearta, sper ca nu s-a suparat nimeni ca m-a pufnit rasul.

Ce-am reusit sa fac in 2009… in primul rand stiu ca am reusit sa dezamagesc o gramada de persoane dragi. Am simtit asta cel mai rau de ziua mea, cand prea putini si-au adus aminte.. Am petrecut 12 luni intregi departe de familie si cei foarte putini prieteni pe care ii am si intentionez sa nu se mai intample treaba asta. Sper ca anul viitor sa ajung ~acasa~ cel tarziu de sarbatori! (oricum imi expira buletinul, teoretic ar trebui sa-l schimb..)

Am reusit totusi sa trecem peste prima jumatate de an cu bine (cei apropiati cunosc Porcaria, cu P mare). Nu a fost simplu, dar am reusit – ne-am mutat intr-un apartament frumos, intr-o zona buna a orasului si ne putem bucura de liniste si de numele nostru pe posta.
Am petrecut apoi o vara superba alaturi de surioara (intotdeauna va fi surioara… e mai mica decat mine!) si am reusit incetul cu incetul sa ne punem pe picioare si sa ne fie bine.

Sper ca in 2010 sa fie intr-adevar mai bun. Planuri sunt, iar cu putin noroc sper sa le si realizam.
Pana atunci – primul pas e sa arunc calendarele cele vechi si sa agat pe pereti calendarele cele noi

De fapt, de multi ani e ciudat sa fac bradul si sa stiu ca a doua zi dimineata nu apar ca prin minune ciocolati, carti, carioci si creioane

Totusi, ma bucur sa stiu ca acasa toti sunt ok, pana la urma asta ma intereseaza.

Asta nu inseamna insa ca nu trebuie sa facem prajituri

M-am pregatit din timp cu nuca de cocos (autentica, deci cu tot cu coaja), hartie si pix si chef de mers la magazin in toiul ajunului (cea mai proasta idee sa faci cumparaturi azi…)

Pentru prajitura cu glazura de ciocolata si invelis de cocos, e nevoie de… aluat si glazura..

Pentru aluat trebuie:

250 g. de zahar
250 g. de faina
2 oua
100 ml. de lapte
1 plic de praf de copt

Pentru glazura trebuie:

200 g. de zahar
200 g. de unt
4 linguri de lapte
4 linguri de cacao
nuca de cocos macinata

Cum se face aluatul: Se amesteca ingredientele pentru aluat si se pune aluatul intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Se coace aluatul in cuptor 20 de minute, apoi se lasa sa se raceasca  si se taie cuburi.

Cum se face glazura: Se fierb ingredientele pentru glazura (toate in afara de cocos) pana se topeste zaharul.
Se dau cuburile de prajitura prin glazura de cacao, apoi se tavalesc prin nuca de cocos.

Gata, pofta buna si sarbatori fericite la toata lumea!

Am postat pana acum retete peste retete. Nu sunt experta in bucatarie si nici nu imi petrec timpul liber pe-acolo. Imi place in schimb sa gatesc si bineinteles, sa degust produsul.

De cand eram mica stateam cateodata langa mama in bucatarie. Cateodata inseamna ca recunosc ca mi se parea mult mai interesant sa ma joc, sa ma uit la televizor sau sa fac orice altceva decat sa fiu de folos dar in orice caz, am observat ca din cand in cand, in afara de instructiunile scrise pe hartie sub forma de reteta, mama obisnuia sa mai adauge ceva, sa inlocuiasca ingrediente sau chiar sa spuna “asta merge si fara stafide” sau ” ce-ar fi daca as adauga niste cacao..”

In timp am avut ocazia sa imi bag nasul si in alte bucatarii. Prietenele din liceu faceau mancare fiecare cum stia. “Oamenii mari” pe care i-am vazut gatind aveau fiecare trucurile lor.. si uite asa toata lumea interpreteaza o reteta dupa cum stie mai bine sau dupa ce ingrediente prefera.

Sunt fel de fel de retete care pana la urma au fiecare specificul lor, dar nu se poate spune ca trebuie sa fie totul exact ca la carte.

In timp am inceput si eu sa modific cate una alta. Cateodata iese ce trebuie, altadata recunosc ca trebuie sa arunc tot si sa comand pizza…

Mi-a facut observatie o tanti (cred ca e mult mai in varsta ca mine) cum ca o reteta de pe retete vegetariene nu e reteta adevarata. Mi-a dat reteta originala si mi-a spus ca a lucrat ca bucatareasa.
Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar mi se pare ciudat ca un bucatar sa nu stie ca in bucatarie totul e posibil.

Imi place sa gatesc si cateodata cand mi se pune pata incerc lucruri noi. Cred ca o reteta are intotdeauna o baza, care ar fi bine sa  fie respectata, dar nu spune nimeni ca nu poti sa modifici lucruri marunte ca sa obtii ceva nou si la fel de bun.