Coltul meu de blog

Am reusit in sfarsit dupa 2 ani sa pun mana pe un buletin pe care scrie numele meu. Am trecut demult de varsta de 14 ani, vorbesc de buletinul italian. In final ma recunosc ‘broscarii’ ca locuitor al tarii lor

In teorie e simplu procesul de obtinere, ai nevoie sa iti faci rezidenta, apoi imediat poti avea si buletinul pe loc. In practica e o idee mai complicat cand faci cererea chiar in perioada in care toata lumea pleaca in concediu..

Ideea nu era sa ma plang ca am asteptat aproape 2 luni pana sa-si miste dosul aia de la primarie, ci sa ma laud ca am intrat in randul oamenilor care teoretic sunt normali. Dupa 2 ani de piedici si alte rahaturi sunt mandra ca am reusit sa obtin si mult folositorul buletin, ca sa  nu se mai uite lumea stramb la mine cand le spun ca n-am

Ce-mi place mai mult si mai mult la jobul meu este ca am un orar.
Ok, nu asta vroiam sa spun, ci ca am un orar fain, de la 9 sau 10 dimineata deobicei. Asta inseamna la mine ca intotdeauna ajung prea devreme (asta pentru ca sunt stresata rau cand vine vorba de plecat si intotdeauna plec mult prea repede…). Asta duce la asteptat cateva minute multe multe pana sa incep sa si lucrez, ceea ce duce inevitabil la… discutiile intre femei.

Ce vorbesc femeile intre ele?
E ceva nou si pentru mine pentru ca discutiile cu Ramo nu s-au redus niciodata la ce fel de balsam de rufe folosim, discutiile cu sora-mea nu au ajuns la cum sa ma dau cu oja fara sa dau pe langa iar discutiile cu colegele de scoala au fost mai interesante decat ce pastile  de tantari sa bag in priza…

Stiu ca pare sarcastica treaba, pana la urma e normal sa vorbesti lucruri de genul, dar sa vorbesti intr-una timp de 20 de minute despre cum isi impatura colega hainele dupa ce le calca e prea de tot. O colega era pe jumatate dezbracata in vestiar cand a fost rugata sa ii arate unei alte colege cum isi impatura ea hainele. Abia se descheiase la pantaloni cand a fost nevoita sa puna mana pe o haina si sa o despature ca sa vada cealalta cum se face mirifica actiune de impaturat.
A urmat apoi seria de intrebari “si cum calci manecile?”, “si dai cu calcatorul si dupa ce impaturi?”, “dar.. dupa fiecare pliu sau cand e gata impaturat?”

As putea spune ca am invatat multe in minutele acelea si ca as putea scrie o enciclopedie despre arta calcatului si ce poti face cu un calcator. Din pacate m-a amuzat asa tare toate treaba ca ma concentram sa nu pufnesc in ras. Vorbeau cu atata caldura despre asta si erau atat de entuziasmate incat cea interogata a uitat ca are pantalonii dati jos pana aproape la genunchi tot timpul acesta.

Nu fac misto de ele, mi se pare doar amuzant cum o treaba banala, pana la urma, poate deveni subiect lung de discutie cand vine vorba de femei. Si eu sunt una dintre ele dar pana acum n-am reusit sa fac sa dureze o astfel de conversatie.

Raspund politicos daca sunt intrebata dar mi se pare mult mai interesant sa vorbesc despre noul meu GPS, despre ce laptop performant am vazut in ultima vreme sau pur si simplu despre ce-am facut cu o zi inainte.

In orice caz.. prefer sa am discutiile, de oricare natura ar fi ele,  intr-o pozitie mai putin vulnerabila decat cum s-a intamplat cu cele 2 colege ale mele

Uau, n-am mai scris de o gramada de vreme si chiar azi noapte am visat ca scriu un mesaj printre toate firele de praf de pe blog

Au aparut ciresele. Orasul miroase a tei, e cald (nici nu mai spun de cat de aiurea e ca nu gasesc un loc de parcare cu macar putina umbra…) si vanzatorii ambulanti urla-n megafon!

Yep, that’s right, ditamai dubita “decapotata” plina cu fructe si legume ce in mod normal le gasesti in piata se invarte in jurul blocului de cateva minute.
Now… aici nu exista piata (cel putin in Piacenza). Din cate am inteles e ilegal sa vinzi produse culese direct din pamant, tot ce bagi sub nas cumperi din supermarket. Totusi, e a doua oara cand incerc sa ma uit la un serial inteligent si ma trezesc ca nu mai aud nimic in afara de “2 kg la 5 euro!”, “ia lubenita iefitna!”.

Imi vine sa fac o poza la masina, au parcat chiar langa geamul meu dar .. sincer mi-e rusine There, i said it. Sunt 2 vanzatori care vorbesc cifre si baga produse in traista celor 3-4 vecini iesiti in strada.

Oferta lor e buna, vreau sa zic mult sub pretul normal din magazin. Ciresele (ca tot ma iau de ele… ) costa intre 6 si 7 euro/kg, iar oamenii astia de afaceri ilegale le vand de 3 ori mai ieftin.

Bine.. niciodata nu sti ce cumperi. Si daca suna tentant, nu se stie de unde sunt luate toate legumele si fructele, plus ca le plimba-n soare cateva ore pana nenea cu megafonul ramane fara voce.

Da, afaceri ilegale, pentru ca e ilegal ce fac ei (si foarte foarte ciudat…) Macar sunt constienti ca sectia de politie e dupa colt? (i live in a very safe neighborhood )

E a doua oara cand se intampla sa treaca masina lor pe-aici. E o treaba ce n-o vezi in fiecare zi si nu te astepti sa se intample intr-un orasel linistit si atat de plin de politie si paza.
Oh well, sa zicem c-am trait s-o vad si pe asta

Yup! Tocmai a capatat un alt inteles expresia asta, in sensul ca.. chiar avem masina! Din aia adevarata la care platesti taxe si benzina!

Nu e noua, dar nici prea veche. Nu e frumoasa (recunosc…), dar nici oribila. Important e ca e a noastra, nu a altora

Mi-a mai trecut entuziasmul de atata vreme, nu mai e ceva asa nou. Plus ca afara e o vreme de rahat si nu am chef nici macar sa plec la lucru.. dar trebuia sa scriu 2 cuvinte despre treaba asta ca si-asa mi-e blogul in paragina de ceva timp.

De gasit n-a fost greu (masina..). Ai zeci de locuri de unde alege.
Prostia ce-am facut-o a fost ca n-am luat-o de la “magazinul de masini”, am luat-o de la un .. nenea. Am luat-o mult mai ieftin decat exista pe piata (am cautat diferente de pret si am luat-o cu cel putin 1000 de euro mai ieftin. Da, nici mie nu-mi vine sa cred..), numai ca surpizele nu s-au lasat asteptate.

Totul e nou pe masina (roti, frane, revizie abia facuta.. ), numai ca nenea a “uitat” sa lase in portbagaj vesta, trusa medicala, cric si tot restul de maruntisuri care teoretic isi au locul in masina at all times. Probabil de ciuda ca tocmai a investit cate ceva in masina si tocmai o vinde mai departe.. Ma rog, sa fie el sanatos, probabil ii tine vesta de cald iarna sau ceva de genul.

Cu asigurarea a fost mai.. ciudat. Factorii ce intra in pret sunt “prima masina”, “prima asigurare”, “permis de relativ putin timp” si (asta mi se pare tare ciudat..) “nu locuiesti cu nimeni in casa care are masina si asigurare”. Asa ca am facut drumuri si drumuri ca sa gasim o asigurare care sa nu le lase muritori de foame. Am gasit pana la urma cu 900 si ceva de euro pe an.
Stiu ca suna al naibii de mult, dar pentru italieni e ceva.. normal. E chiar foarte putin pentru o prima asigurare (aici, cel putin)..

Asa ca am reusit sa intram in randul oamenilor Everybody and his dogs have a car! Sper ca urmatoarea sa fie de la ‘magazin’ si cu garantie, dar momentan e foarte bine si asa.

Stateam ieri cu nasu-n tembelizor uitandu-ma la stiri. Reportaj despre o tanti ce pozeaza in costume de baie si alte imbracaminti de nu prea contin material.
E si asta o meserie, dar au fetele astea un regim de ma da pe mine peste cap numai cand il aud.

Tipa (nu mai stiu cine era, o italianca frumusica) era la o sala de fitness si un reporter ii lua interviu in timp ce ea mergea agale pe o banda mergatoare.

“Ce ai mancat azi?”, suna una din intrebari; “Pai.. un mar de dimineata si o banana ceva mai tarziu.” Domnisoara era IN sala de fitness, cu un mar si o banana in stomac. Presupunand ca la sala depui efort, ma  mir ca nu a lesinat de la mers pe banda si vorbit in acelasi timp..

E adevarat ca nu e o placere sa vezi manechine defiland pe scena impreuna cu sunci atarnand 3 kilometrii inainte si dupa ele, dar ce povestea tipa asta mie mi se pare iesit din comun.
Cu gura ei a spus ca daca ii e pofta de ceva dulce, trebuie sa se abtina ca o ingrasa. Nici macar suc nu baga in ea, numai apa plata.

Fratele meu! femeia asta traieste cu aer (macar de ar fi si ala curat.. poate praful mai tine de foame, naiba stie).

Cunosc intr-adevar persoane care sunt slabe de la natura.
Cel mai apropiat exemplu (propriu + figurat) este sora-mea a’ mica. Poate manca ciocolata dupa ciocolata, mananca prajituri si cartofi prajiti, bea suc si chiar bere (e adulta ) si totusi n-am vazut-o niciodata sa ajunga macar la 50 de kg, dar mai sa treaca de ele.

De ce se chinuie fetele astea in halul asta n-am sa inteleg.
O bucatica de ciocolata din cand in cand nu ingrasa. Un pahar de suc la fel. O felie de praji nu mananci in fiecare zi..

Sa traiesti cu fructe si apa. Asta da viata…