Coltul meu de blog

Nu, nu e o injuratura, e vorba de bipuri de pe telefon
Si.. nu, nu copiez mesajul lui Dojo, dar citind postul ei, mi-am adus aminte de ceva de demult.. de foarte demult, ceva vechi vechi, antic chiar… anul 2002

Demult, cand telefonul mobil era o moda (acum e ceva natural, am putea sa ne nastem cu el legat de ombilic) obisnuiam sa ne dam bip-uri unii la altii. Era fascinant sa pui mana pe telefon si sa dai bip

Toti colegii de clasa aveam telefon si ne bucuram cand ne dadea cate unul bip.

Acum mi se pare aberant. Gata cu bip-urile. Nici copii mici nu cred ca mai fac asta sau poate ca fac, e ceva nou pentru ei. Noi astia mari avem alte treburi mai importante decat sa umblam prin agenda telefonica sa cautam urmatoarea ‘victima’

Stateam de vorba cu lala zilele trecute si ne-am adus aminte de manusile pe care le purtam cand eram mici-micute si nu prea aveam degete destul de mari Manusile fara degete…

Nu cred ca as putea sa port acum manusi fara degete… am crescut si am nevoie sa pot sa ma misc.. mai numar bani, mai umblu in ghiozdan E cam incomod sa nu ai degete… Asadar, ce bine era cand eram mica. N-aveam nici o grija, decat sa o tin pe mama de mana si sa ma uit pe unde calc … Eram asa de mica pe cand purtam astfel de manusi incat nici chei de la casa nu aveam inca …

Lala e a 12a. In mod normal in clasa a 12-a se fac tot felul de vaccine. Am fost si eu a 12-a si am facut si noi. Ce ce ma distreaza pe mine sunt elevii care gasesc toate scuzele posibile sa scape de intepatura…

“Pe vremea mea” am ras de m-am prapadit. Au venit 2 asistente sa ne cheme la cabinet sa ne ‘bage acu-n vena’. Majoritatea am fost incantati ca scapam de nu-stiu-ce ora, dar s-au trezit cativa sa faca circ. Tin minte ca unii colegi au vrut sa plece efectiv de la scoala. Nu mai tin minte daca au plecat sau nu, dar oricum n-au facut vaccinul cu toata lumea.

Unii au si plans. Adica unele, ca deobicei fetele plang si se smiorcaie pentru orice rahatel. Dar nu mi-e rusine nici cu baietii. Am avut si astfel de fenomene prin clasa.

Nu pot sa inteleg ce e asa de sinistru in a face un vaccin. Mai rau e daca nu il faci, si scuze de genul “poate iau o boala de la ac” deja sunt expirate. Se scoate frumos acul si se desigileaza in fata ta, daca nu – ceri altul sau nu faci vaccinul. Simplu.

… sau telefoane celulare. Sau doar telefon. Simplu. Asa am ajuns in ziua de azi sa ne referim la aparatele fara fir cu care vorbesti cu alte persoane

Inainte mai auzeai pe strada si ‘caramida’. Muti umblau cu caramizi prin buzunare in timp ce altii se laudau cu un Siemens A50 sau cu un Nokia 3310. Telefoana bune, nimic de zis dar in comaratie cu ce e acum pe piata – un mic nimic.

Mi-am adus azi aminte de evolutia telefoanelor pentru ca am fost la un prieten care avea musafiri. Unuia i-a sunat telefonul. Era un Siemens A55. Cum mi-am dat seama? Dupa melodie.

Erau atat de putine telefoane mobile incat le stiai pe toate dupa sunet. Cand ii suna telefonul cuiva pe strada, imediat stiai ce telefon are. Acum e mai greu sa le deosebesti, nici daca te uiti la ele nu prea reusesti sa iti dai seama exact ce fel de telefon mobil e…

Primul meu telefon l-am cumparat in clasa a 10-a. Ai mei n-au vrut sa imi ia telefon asa ca eu am strans banutii de mancare pentru scoala si mi-am adunat 3 milioane de lei (vechi) si ceva sute de mii (tot vechi). M-am incapatanat sa imi iau telefon mobil si am reusit sa-mi cumpar un amarat de Motorola T190. Modelul ala mic care suna atat de ascutit incat iti doresti sa il tii pe silent tot timpul A costat 3 milioane fix, si am cumparat si o cartela cu numar, cu vreo 200 de mii.
Am fost tare mandra…
Eram ultima din clasa care si-a luat telefon.. ca restul colegilor aveau deja Aveau de la mami si tati direct… eu – indirect

Prin clasa a 11a ma tot batea la cap prietenul sa mi-l schimb. Am fost la piata (da.. in piata!) , l-am vandut pe T190 si am gasit un Siemens A55. Am facut o mica afacere bulgareasca, dar am avut telefon nou.

In clasa a 12-a un vecin isi vindea telefonul. Sony k300i. Si-asa aveam deja 2 numere, am zis ca-l iau. L-am luat si il am si acuma.

In afara de sony, mai ma un nokia micut. Nu stiu ce model e, dar e bun de tinut abonamentul in el

Toata lumea a fost intrebata cel putin de cateva zeci de ori: “Tu ce vrei sa fi cand cresti mare?”. Ba bunicii, ba parintii, ba doamna invatatoare sau educatoare. La parinti si bunici se adauga si alte rude, prieteni si chiar necunoscuti.

Eu intotdeauna am fost incapatanata. Nu vreti sa stiti cate discutii aveam in contradictoriu cu parintii ca va veti lua cu mainile de cap. Cred ca din aceasta cauza mi-am schimbat ‘viziunea’ de job de viitor pe parcursul anilor.

Primul meu job serios l-am avut in minte in clasele 1-4. Toata ziua buna-ziua eram intrebati ce vrem sa ne facem cand ne facem mari. Toti colegii doreau sa fie: doctori, profesori, actori… Na, eu vroiam sa NU fiu ca restul lumii si vroiam sa fiu… dentista. Reactia tuturor a fost: “iecs!” dar eu nu si nu – eu ma fac dentista!

Bun, a trecut si prima perioada de emancipare si a venit gimnaziul. Aveam un diriginte – profesor de matematica – care intr-o zi ne-a intrebat (ghiciti ce…?) ce vrem sa fim cand crestem mari. Eu ma saturasem de infipt mainile in gurile oamenilor… eu doream sa fiu direct pensionara. Nu va spun cat a ras domnul diriginte cand a auzit…

A venit si clasa a 8a. Am dat capacitatea si am intrat la liceu. Ma cam saturasem sa invat asa de mult si cautam tot felul de metode de a copia. Oricum invatam, nu pentru 9 sau 10, dar ceva acolo tot citeam, dar eu vroiam sa fiu sigura ca iau nota buna. Asa ca mi-am schimbat viziunea asupra viitorului si … ma gandeam sa ma fac xerox! Va dati seama ca e gluma, nu m-am lovit la cap.. chiar atat de tare.

Cam asa am ‘evoluat in cariera’ de-a lungul anilor. Am fost dentista, apoi am iesit la pensie, dupa care am ajuns sa fiu de folos oamenilor