Coltul meu de blog

Am o dilema..
Cum “chestie mica rosie si cu coarne” se mananca o pizza?

Am dat mai inainte peste un articol legat de bune maniere la masa si scria ca pizza se ia in mana, cu marginile indoite ca sa nu curga ce-o fi deasupra, si un comentariu de genul “o doamna nu mananca cu mainile, pizza se taie cu cutitul si furculita”.

Eu nu-mi aduc aminte sa fi taiat pizza cu tacamurile (bine.. nu-mi aduc aminte nici sa ma fi comportat prea des ca o doamna). Cand ieseam in oras mi-era rusine daca nu mancam pizza cu mana. Nu mai suntem in evul mediu sa ni se taie capul ca ne murdarim pe maini, exista servetele la masa.

Aici, unde-i pizza la ma-sa acasa n-am primit tacamuri. Pizza vine pe o farfurie, taiata bucati si servetele sa ajunga.
E pizza, fast food, nu specialitate rara.

Sunt confuza…

De cateva saptamani se intampla numai cand are el chef. Degeaba il rog frumos sau il mangai, daca el nu vrea – e nu categoric!

Si ma enerveaza, ca si eu as vrea, de cele mai multe ori seara, dar el nu si nu…

Il mangai, trag de el (cu blandete sa nu pateasca ceva), ii sucesc capul in sus si-n jos, il tin intre degete… nimic. Parc-ar fi mort

Cred ca-mi iau altul… e timpul pentru o schimbare, nu se mai poate asa. Ii voi spune adio si imi voi cauta altul.

Trebuia sa-mi dau seama mai demult si sa am mai mare grija de el.

In fine, imi voi lua alt set de casti pentru telefon si voi avea grija sa nu se mai rupa firul ca sa nu pot sa aud in casca stanga decat dintr-o anumita pozitie!

N-am nici o idee geniala de afisat pe blog, asa ca incerc macar sa las cateva guri apa
Am vazut reteta la televizor si pare super-buna:

Prajitura cu gem:

ingrediente:
120 grame de unt
120 grame de zahar
120 grame de faina
2 oua
putina sare
zahar granulat
mult gem (orice fel de gem)

cum se face: Se amesteca untul cu zaharul pana devine untul cremos. Se adauga ouale si apoi faina cu putina sare. Se pune compozitia in tava de copt si se acopera cu gem, mult gem. Se pune la cuptor pentru 25 de minute, si se presara cu zahar granulat.

Increderea intr-o relatie este importanta.
Comunicarea intr-o relatie este importanta.
… si alte afirmatii de genul asta am citit peste tot pe internet, prin articole din ziare, le-am auzit des si totusi n-am prea gasit exemple concrete.

Chiar vorbeam zilele trecute cu iubi despre lucrul asta. Oare cate femei sau cati barbati cred in incredere si in comunicare?

Dupa cum zice si Veve, e o dilema..

Am avut un prieten asta vara cu care am stat vreo 2 saptamani.
In prima zi in care am iesit impreuna mi-a zis sa nu mai zambesc la baietii de la lucru, sa nu mai vorbesc cu ei decat daca chiar am o problema si trebuie ei sa ma ajute, sa fiu mai retrasa pentru ca e gelos.
Prima reactie a fost sa incep sa rad. Am ras pana cand am vazut ca.. el chiar vorbeste serios! Asa ca i-am zis ca n-am sa fac asta, dar o sa vada ca sunt fata serioasa si sa nu-si faca probleme.
Incepeam sa ma simt prost fata de el dupa cateva zile pentru ca stateam in apartament cu inca 3 baieti, cu care ma intelegeam super. Asa ca dupa o vreme, scurta, i-am dat papucii. Chiar nu pot sa inteleg cum poti sa ai o relatie cu cineva si sa te simti incomod si nu in largul tau.

Intre timp a aparut iubi
Inca nu eram impreuna si nici n-am stiut ca vom fi si am vorbit deschis despre lucruri din astea.

Daca ne plimbam pe strada si vad vreun tip dragut, pot linistita sa-i spun “uite ce bine arata asta” si nu se supara pe mine. Pentru ca stie ca il iubesc si are incredere in mine.
Daca plec de acasa nu trebuie sa-i dau explicatii de genul unde am fost si de ce.. Nici eu nu-l bat la cap de ce a intarziat acasa 10 -15 minute in pauza de pranz. Pentru ca am incredere in el.

Nu-mi aduc aminte sa ma fi sunat vreodata si sa ma intrebe “unde esti? sper ca acasa”. Nici nu se bosumfla cand ne plimbam si il salut pe fostul, de exemplu. Pentru ca nu are motiv.

N-am stiut cum se simt unele femei (sau chiar unii barbati) cand vorbesc de un partener gelos. Nici nu credeam ca e ceva real. Pana am simtit pe pielea mea si mi s-a parut o pierdere de vreme. Imi pare rau ca multe persoane nu gandesc asa si se complac cu ideea…

Aici intervine mult si comunicarea. Oare cate femei care se plang pe forumuri sau la tv sau in ziare au vorbit deschis cu partenerii despre problema asta?
Nu spun ca e o rusine sa ceri parerea altora, dar intai si intai mi se pare normal sa vorbesti cu ‘problema’ in sine. Daca ‘problema’ e prea grea de cap, da-i papucii!

Poate e mai greu pentru unii sa faca pasul asta dar din proprie experienta pot sa va spun ca merita. E inuman sa nu poti sa te simti bine langa partener, pentru ca daca langa el/ea stai toata viata, ar fi bine sa poti sa te bucuri de ea.

Ma gandeam de ceva vreme sa povestesc despre negrii, care mi s-au parut la inceput ceva interesant dupa care m-am obisnuit cu ei.

Nu cred ca exista vreo persoana care sa nu fi vazut vreun negru.. poate mai putin in Romania ca nu prea sunt.
Aici in schimb e plin de ei si incet incet am aflat cateva lucruri care mie mi se par interesante.

Primul contact l-am avut cu un negru la fabrica unde am lucrat asta vara. Era un copil de 18 ani cu un nume al naibii de ciudat. Vorbea in italiana si nu intelegeam pe atunci absolut nimic.. ma chinuiam sa ascult ce zice pana m-am enervat si l-am intrebat daca vorbeste engleza si de atunci ne-am imprietenit.

Am inceput chiar sa glumesc cu el, cand ieseam de la lucru si nimeream sa fim amandoi la spalat pe maini, glumeam spunandu-i ca degeaba se spala ca tot negru e, si nu s-a suparat, a inceput sa rada.

Asa ca.. mituri de genul ‘da, si mama-ta-i grasa, urmeaza sa te bat mar’ nu prea sunt.

Negrii au un miros al lor. Nu stiam de ce un alt coleg negru miroase a crema tot timpul… probabil se simtea prost; ei au un miros specific pentru noi astia albi, la fel cum albii au pentru ei un miros (lor li se pare ca albii miros ca branza…).

Iubi spune ca asta e motivul pentru care nu se aseaza langa albi in autobuz..
Mi s-a intamplat sa ma asez pe scaun si sa urce o tanti negresa, mai batranica si s-a gandit de 2 ori inainte sa se aseze langa mine. Alt negru s-a asezat langa mine dupa ce a coborat tanti, dar s-a pus pe marginea scaunului… de parca l-as fi pocnit.

Si acum.. partea interesanta care credeam ca mai exista doar in filme..
Sunt multi negri veniti din satulete din Africa unde (partea de necrezut..) nu au curent electric, deci nu stiu ce-i aia televizor sau calculator. Nu au paine. Inca se distreaza cu lei, tigrii si animale ciudate. Cola nu exista numai in orasele lor mai mari, si aia e putina si si-o permit numai boierii mari cu bani. Si inca exista “om batran si intelept al satului”..
Chiar n-am crezut ca se mai traieste asa…

Sunt tot oameni, n-au nimic special. Doar ca arata altfel si cu toate ca la inceput mi-era o frica de moarte sa trec prin cartiere de-ale lor, acuma nu mai am nici cea mai mica problema

A, si sunt fani Obama pana la cer si inapoi…