Coltul meu de blog

Ce bine… in sfarsit am reusit sa cad cu bicicleta!
Da, stiu ca suna ciudat, dar a fost o cazatura frumoasa. Trebuia sa se intample..
Nu am cazut rau, ci asa.. doar putin pe o parte. Multumesc primarului cu ocazia asta pentru minunata groapa in care am intrat cu roata..

M-am mai impiedicat o data cand am pornit, m-am rosit toata la fata, dar bine ca cei doi baieti care au ras de mine nu aratau bine.. deci nu e important!   hihi

Ma uitam la copii din parc cre se plimba lejer pe bicicleta, si mai sar si borduri si n-au nici o treaba.. eu abia reusesc sa iau o curba, dar ma simt tare bine pe bicicleta. Abia astept sa reusesc sa ma descurc mai bine cu ea! Nu mai dureaza mult, mai o zi, doua …

Am invatat si cum se schimba vitezele (mda.. dadeam din picioare ca nebuna pe viteza 1…)  si am mai invatat ca ar fi o idee buna sa pui si o frana cand iei curba, ca altfel nu prea iese…

Fiind pastele.. deja trecut, am mers la cumparaturi.

Nu conteaza ca ne-am culcat la 5 si ne-am trezit peste cateva ore, noi am purces catre Kappa. Ne-am invartit in toate 3 corpuri si ne-am invartit bine pana .. n-am gasit nimic. Bineinteles ca cel mai mare magazin cu cele mai multe costume de baie era inchis.. just my luck! Pana la urma am ramas sa cautam doar rochie de banchet pentru Lala, imaginati-va ce ca-lumea sunt rochiile din moment ce n-am gasit nimic la magazinele cu marimi normale, ci la raionul XXXL (pe langa balena, ups pardon, Malena Lux).

Am fost si prin Bega o tura.. degeaba. Kenvelo – same “merde in franceza”…
Mi-am gasit doar un costum de baie, verde ca site-ul de retete

Poza cu mine in costum de baie… neah.. doar poza cu mine in oglinda cum o pozez pe sora-mea..

Degetele imi fug pe tastatura si imi vine sa scriu tot. Dupa 3 luni deja pot spune ca s-a terminat de tot.

Au fost 6 ani de bucurii si tristeti, de sentimente, de despartiri, de impacari, de fericire, de nervi, de toate..

Dar s-a terminat. De tot. Ne-am dat seama ca nu mai merge. Am fost intrebata de ce nu ne impacam. Nu mai suntem compatibili. Din cam nici un punct de vedere. Ramane prieteni, poate doar o perioada, poate mai mult. Ne intelegem ok, in special cand trenuie impinsa masina sau cand ramane fara benzina in motor si vin cu sticla de 2 litrii

Ne-am spus la revedere si ne vedem de drum.

Eu merg mai departe. eocamdata singura. Mi-e frica, dar ma descurc. Sunt tare si stiu ca nu e chiar sfarsitul lumii, asa cum am crezut.

N-am spus nimanui, a fost prea dureros. Stia cea mai buna prietena si sora mea. Au incercat cum au putut mai bine sa ma ajute si le multumesc mult. Acum ma simt mai bine, m-am obisnuit si mie bine.

Simt nevoia din cand in cand de putina afectiune. Il iau pe Ghibi in brate si il tin strans. Cred ca e destul de matur sa inteleaga sa stea locului si sa ma lase sa il mangai pe blanita. Pe el il iubesc cel mai mult acuma

Stiti melodia “I will love again” ? Sper sa reusesc. Deja mi-e dor sa simt, sa zambesc si sa rad, sa sper, sa cred.
Punct am pus, mai trebuie sa o iau de la capat intr-o zi. Astept sa vina acea zi.
Pana atunci ma voi bucura de mine, cu bune si cu rele (nu sunt perfecta, nici nu vreau sa fiu).

In sfarsit a devenit pastele.. mai rosu

Nu m-am simtit prea bine azi. M-am culcat pe la 6, m-am trezit dupa 6 ore, am mers pe jos pana in capatul celalalt al orasului, la LaLa acasa, la pranz.

Am ciocnit oua, am mancat bine, poate putin cam prea mult tort, dar cand imi vine pofta nu pot sa ma abtin Noroc ca s-a inventat sala cu abonament.. si parcul cu alei de alergat.. si mingi de baschet.. si altele.

Am ramas apoi singura la Lala sa ma uit la The Nanny pe net.. Aiurea..

Abia acuma ma simt ok. Am fost sa luam 2 sticle de vin si stam la lumina becului si jucam Remi, bem vin rosu bun si ne simtim bine.
A nu se intelege gresit.. eu nu beau in general dar pica bine niste vin bun

Hai.. paste fericit in continuare

Azi a fost o zi ciudata.
Am trecut de la stari de bine la melancolie, si invers.

Am inceput bine ziua. Eram bucuroasa. Topaiam de zor prin casa pe ritm de muzica tare.
M-am schimbat apoi, mi-a plecat zambetul de pe buze, s-a dus.. M-am inconjurat de tristete.. aveam nevoie de o imbratisare, atat.
Nu am avut de unde.

Mi-am ridicat moralul singura, nu vroiam sa o pun pe mama pe ganduri (e ultimul lucru de care are nevoie..). M-am inchis in mine si am oftat. A trecut.

Am zambit din nou. E bine.. dar greu.
Ca sa zambesti trebuie sa fi cu adevarat fericit. Ori eu nu prea pot sa spun asta prea curand.

In general sunt o fire ‘zbenguita’. Ma simt bine, dar mi se face dor. Dor sa-mi fie dor din nou.

Speranta moare ultima.. dar moare si ea. Vreau sa o tin in viata cat mai mult. Nu vreau sa plece.. vreau sa stea langa mine.